Zauchensee

Salzburg este un land austriac care îi atrage pe vizitatori cu cea mai mare densitate de experienţe din Europa. Indiferent dacă este iarna sau vara, oferta de servicii, evenimente şi activităţi sportive este întotdeauna uriaşă. Şi în mijlocul tuturor acestora se întinde regiunea Zauchensee. Vin aici în fiecare an o mulţime de familii cu copii, dar şi sportivi experimentaţi, pentru a afla ce este în spatele mottoului "Mişcare sănătoasă, fiecare cum vrea şi poate".

Cine doreşte să facă drumeţii vara, are la dispoziţie peste 20 de trasee marcate, la altitudinea de până la 2139 de metri şi cu o lungime totală de 195 km. Aceste trasee sunt pline de contraste: de la trasee de agrement, potrivite şi pentru copii, până la cele dificile, destinate turiştilor experimentaţi. Prin ce este Zauchensee diferită de alte regiuni turistice? Puteţi merge în fiecare săptămână în excursii tematice cu ghid. Sunt de neuitat circuitele nocturne, cele culinare sau educative, cum ar fi "Circuitul lunii", cu 20 de opriri. Dacă vremea permite, puteţi contempla stele pe malul lacului Zauchensee şi cu explicaţii. Vara, pe malul lacului Seekarsee, la cca. 2 000 de metri altitudine, au loc cursuri de yoga, cu munţii într-o culisă minunată.

Telecabina Gamskogelbahn pleacă de trei ori pe vară la ora cinci dimineaţa, pentru ca turiştii să prindă răsăritul soarelui. Micul dejun este oferit de Gamskogelhütte, la staţia de sus a telecabinei. Aici, la 1 900 de metri altitudine, se află şi parcul de aventură pentru copii, denumit "Cupa mondială a animalelor". În acest parc, copiii vor cunoaşte cum trăiesc animalele la munte şi de ce sunt în stare.

O experienţă unică poate fi un concediu petrecut la o fermă, unde veţi avea ocazia de a descoperi ce înseamnă să trăieşti în armonie cu natura şi cu tradiţiile, bucurându-vă de produsele şi bucătăria de casă.

La toate punctele de atracţie se poate ajunge cu autobuzul, care costă doar 1 euro. Cu cardul special SalzburgerLand Card puteţi vizita aproximativ 190 de atracţii din landul Salzburg, gratuit sau cu reducere.

Staţiunea de schi Zauchensee oferă pe timp de iarnă pârtii de schi perfect întreţinute şi o infrastructură ireproşabilă. Copii se pot distra în parcul dedicat Kinderland şi adulţii îşi pot măsura forţele în centrul de antrenament Kogelalm, unde pot încerca chiar o coborâre contra cronometru. În unele secţiuni ale staţiunii vă puteţi înregistra video, pentru ca ulterior să vă îmbunătăţiţi stilul. Videoclipul sau fotografia de amintire vor fi disponibile on-line.

Credem că este imposibil să se încerce într-un singur concediu tot ce oferă această regiune. Tot anul vă puteţi petrece ore întregi în băile de termale Therme Amadé din oraşul Altenmarkt, un de aveţi la dispoziţie tobogane, bazine termale, saune şi zone de relaxare. De aceea nu trebuie să vă grăbiţi, lăsându-vă timp şi pentru altădată.

Doresc să primesc noutăţi şi oferte actuale de proprietăţi imobiliare, gratuit şi direct la e-mail-ul meu:

Hot tips | Avem pentru Dvs. Pregătit peste 6000 de imobiliare din toată lumea Ofertă completă

Doresc să primesc noutăţi şi oferte actuale de proprietăţi imobiliare, gratuit şi direct la e-mail-ul meu: